Instituții subordonate

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență

ÎNAINTE DE CUTREMUR

  • Să se fixeze bine mobilierul pe perete astfel încât acesta să nu devină o sursă de pericol;
  • Să aveți la îndemână o lanternă, baterii şi o trusă de prim-ajutor;
  • Să se cunoască locurile celor mai apropiate unităţi medicale, sediul poliţiei, pompierilor şi alte adrese utile;
  • Să fie stabilit din timp un loc unde se păstrează actele familiei şi lista cu adresele şi telefoanele utile;
  • Să nu se depoziteze în locuinţă produse inflamabile, explozive sau toxice pentru evitarea apariţiei exploziilor sau incendiilor;
  • Informarea și cunoaşterea evenimentelor seismice precedente şi a efectelor acestora asupra clădirilor în care locuiți sau lucrați, pentru a preveni repetarea unor efecte negative.

 

ÎN TIMPUL CUTREMURULUI

  • Fiţi calmi şi acţionaţi imediat; nu strigaţi şi nu alergaţi;
  • Staţi departe de geamuri, uşi de sticlă, oglinzi, biblioteci, mobilier înalt etc.;
  • În locuinţe se vor alege pentru adăpostire locurile a căror rezistenţă este mai mare: lângă stâlpi de rezistenţă, în spaţiul uşilor, la colţurile interioare ale încăperilor ș.a.; Aşezaţi-vă sub o masă solidă sau ghemuiţi-vă, lipit de un perete interior; dacă în apropiere nu se află o masă sau un birou, acoperiţi-vă faţa şi capul cu mâinile încrucişate şi aşezaţi-vă într-un colţ mai ferit al încăperii.
  • Dacă aveţi timp, întrerupeţi alimentarea cu apă, gaze şi electricitate;
  • La serviciu şi în localurile publice (magazine) se aleg locuri similare celor din locuințe pentru adăpostire;
  • În aceste localuri, ca şi în locuinţe, deplasarea către locul stabilit sau pentru părăsirea încăperii se vor realiza numai dacă condiţiile permit (parter, mai multe uşi de evacuare, parcurs accesibil fără obstacole, distanţe foarte mici);
  • Nu alerga spre ieşire, rişti să fii călcat în picioare – protejează-te stând ghemuit lângă un perete;
  • Dacă vă aflaţi pe stradă, în faţa unei clădiri, rămâneţi departe de aceasta;
  • Feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri, care de obicei se pot prăbuşi în stradă;
  • Nu alergaţi pe stradă, deplasaţi-vă cu calm spre un loc deschis şi sigur.
  • Dacă sunteţi surprins în autoturism, opriţi-vă cât puteţi de repede într-un loc deschis, evitând clădirile prea apropiate de stradă, dincolo de poduri, pasaje, linii electrice aeriene şi staţi înăuntru;
  • Feriţi-vă de firele de curent electric căzute;
  • Dacă sunteţi într-un mijloc de transport în comun sau în tren, staţi pe locul dumneavoastră până se termină mişcarea seismică;
  • Conducătorul trebuie să oprească şi să deschidă uşile, dar nu este indicat să vă îmbulziţi la coborâre sau să spargeţi ferestrele;
  • În metrou, dacă acesta s-a oprit în tunel, între staţii, păstraţi-vă calmul şi ascultaţi recomandările personalului trenului, fără a părăsi vagoanele.

 

 

 

DUPĂ CUTREMUR

 

  • Nu pleca imediat din locuinţă, asigură-te mai întâi că nu există riscul ca scările să se prăbuşească;
  • Îngrijeşte-te de copii, de membrii familiei şi de ceilalţi care au nevoie de ajutor;
  • Nu suna la 112 decât dacă este nevoie de ajutor imediat de la pompieri, ambulanţă, poliţie;
  • Nu pleca cu maşina decât dacă este neapărată nevoie, pentru a nu îngreuna accesul maşinilor de intervenţie (ambulanţă, pompieri, poliţie);
  • Cei prinşi sub dărâmături sau în incinte blocate (încăperi, săli etc.) vor aştepta în linişte, cu răbdare, intervenţia din exterior.
  • Nu se recomandă a se încerca deblocarea din interior decât în urma unei analize ferme și dacă se socoteşte că nu există pericolul mişcării dărâmăturilor, care şi aşa sunt într-un echilibru precar;
  • La anumite intervale de timp se utilizează fluierul sau cu obiect tare se lovesc pereţii locului de adăpostire sau de sub dărâmături, ţevi de apă sau gaze din apropiere – în acest fel se asigură semnalele necesare aparaturii de detecţie şi localizare a supravieţuitorilor, folosite de către salvatori;
  • Dacă spaţiul în care s-a realizat adăpostirea nu a suferit avarii grave, acesta se poate părăsi având grijă a se întrerupe funcţionarea instalaţiilor electrice, de alimentare cu gaze şi apă;
  • Este bine de stabilit și reţinut locul în care se păstrează, de regulă, obiecte de îmbrăcăminte, pături, medicamente şi alte lucruri necesare a fi luate la părăsirea locuinţei, mai ales în anotimpurile răcoroase şi reci;
  • Un factor important de luat în consideraţie în desfăşurarea tuturor acţiunilor îl constituie calmul şi totodată grija de a-l transmite şi celor din jur. Calmul şi cuvintele de încurajare atenuează starea de stres şi contribuie la prevenirea panicii;
  • Ca sinistraţi, este necesar a se respecta cu stricteţe dispoziţiile şi regulile stabilite de autorități; se va acorda o mare atenţie asigurării unor condiţii minime de igienă personală şi colectivă pentru a împiedica în acest fel apariţia unor îmbolnăviri în masă;
  • În locuinţa avariată grav se intră numai cu aprobarea autorităților. În aceleaşi condiţii se scot anumite materiale sau obiecte strict necesare;
  • Nu trebuie să fiţi îngrijoraţi de bunurile din locuinţa avariată sau distrusă. Ele vor fi protejate de către personal al jandarmeriei, poliţiei etc. şi se vor restitui pe măsura recuperării lor.

La descoperirea unor elemente de muniţie este obligatoriu să se ia cu prioritate următoarele măsuri:

  • Sistarea oricărei activităţi lucrative evacuarea de urgenţă a personalului şi a populaţiei din proximitate;
  • Informarea poliţiei, autorităţii locale sau anunţarea directă prin 112 a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă;
  • Securizarea zonei, asigurarea măsurilor de pază şi ordine de către autoritate locală până la ridicarea elementului (elementelor) de muniţie;

 Cetăţenilor care descoperă muniţie neexplodată le este strict interzis:

  • atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte (în special metalice);
  • ridicarea, transportul şi introducerea muniţiei în interiorul clădirilor;
  • comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
  • lovirea sau mişcarea muniţiei găsite în pământ sau la suprafaţă;
  • introducerea muniţiilor în foc;
  • topirea elementelor metalice de muniţie;
  • tăierea muniţiei cu fierăstrăul, scule electrice sau sudură;
  • folosirea muniţiei pentru improvizarea diferitelor unelte;
  • utilizarea pulberilor şi explozivilor proveniţi din muniţie în scopuri artizanale;
  • demontarea focoaselor sau altor elemente componente ale muniţiei;
  • folosirea în joacă sau pentru divertisment a unor muniţii cum sunt grenadele, proiectilele, focoasele sau orice alt element component al muniţiei.
  • utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă (art. 97 alin. (1) din Ordinul MAI 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare);
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum şi stingerea jarului după terminarea activităţii (art. 97 alin. (3) din Ordinul MAI 163/2007);
  • arderea miriştilor se face numai după luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii (art. 97 alin. (4) din Ordinul MAI 163/2007);
  • nu se admite utilizarea focului deschis la distanţe mai mici de 40 metri faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 metri faţă de materiale sau substanţe combustibile (hârtie, lemn, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.), fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare (art. 97 alin. (5) din Ordinul MAI 163/2007);
  • conform prevederilor art. 5 din Ordinul comun al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 605/579/2008 pentru aprobarea Dispoziţiilor Generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale, arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;
  • izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;
  • asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;
  • asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;
  • pe terenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.
  • conform prevederilor art. 6 din Ordinul comun al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 605/579/2008, arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:
  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor

 

Primaria Abrud © 2024. Toate drepturile rezervate